miercuri, 27 ianuarie 2010

Igor Cobileanski, săptămâna aceasta la Cinematecă

Săptămâna aceasta a venit rândul lui Igor Cobileanski, cunoscutul regizor de peste Prut, să ne descreţească frunţile în cadrul Cinematecii.
Vom proiecta lungmetrajul "Tache" plus 3 scurt-metraje ale regizorului, "Plictis şi inspiraţie", "Saşa, Grişa şi Ion" şi mega cunoscutul "Când se stinge lumina".

Realitatea basarabeană este una deosebită. Mai bine zis, felul de a fi al oamenilor este deosebit. Descopăr şi admir o splendidă mentalitate formată la intersecţia a două culturi, cea slavă şi cea latină. Sinceritatea rusească şi cuminţenia românească, amestecate cu alte calităţi şi neajunsuri ale celor două popoare au creat un caracter uman cu un comportament social total diferit de alte zone. Subiectele mele sînt de multe ori inspirate din această realitate. Încerc doar să le universalizez, să le fac înţelese de spectatorii din afară. Şi, probabil, cochetez şi speculez în acelaşi timp, cu umorul care reiese din acţiunile sincere şi serioase ale personajelor. Pentru noi însă, acţiunile lor par deseori cel puţin absurde. Şi mai e ceva: îmi iubesc personajele, chiar şi pe cele negative, care nu prea sînt prezente fizic în filme, dar pe care le intuiesc ca fiind "în afara cadrului", undeva pe-aproape, în satul vecin .”
—Igor Cobileanski

Aşadar, vă aşteptăm vineri, 29 ianuarie, de la ora 19 în Scârţ loc lejer (str. Zoe nr.1) la proiecţia cu numărul 2 din acest an a Cinematecii.

Grupul de yahoo al proiectului.
Pagina de facebook.

joi, 21 ianuarie 2010

Cinemateca revine

Salut, salut!

Cinemateca revine în 2010 cu filmul "Modern Times" din 1936 în regia lui Charles Chaplin.
Vă aşteptăm ca de fiecare dată în Scârţ loc lejer, vineri, 22 ianuarie de la ora 19:30 la o porţie de comedie şi satiră specifică lui Charlie Chaplin.
Detalii despre adresa Scârţului cât şi cu ce ajungeţi acolo gasiţi aici.
Pagina de facebook a cinematecii.

*Intrarea este lejeră !

marți, 19 ianuarie 2010

Instigăm la participare

An nou, proiecte noi.
"Instigăm la participare" a pornit de la ideea că noi ca şi Consiliu Local al Tinerilor ar trebuie sa fim puntea de legătură între tineri şi autorităţi. Ne-am pus pe treabă şi am implicat 15 licee în proiect organizând 8 focus grupuri în care am vrut sa aflăm care sunt probleme tinerilor,cum participa in comunitate, cine cred ei ca sunt cei in masura sa le rezolve problemele. In plus le-am explicat cum sta treaba cu administraţia locală(structură, atribuţii etc.) şi cu ONG-urile .
Astăzi a avut loc ultimul focus-grup la Colegiul Naţional Bănăţean.

În urma acestor întalniri cu elevii, vom organiza luni, 25 ianuarie, de la ora 12 în sala din cadrul Casei Adam Muller Guttenbrunn o dezbatere între tineri, ONG-uri şi autorităţi locale axată pe problemele cu care se confruntă aceştia în comunitate.

Cred că mesajul proiectului este destul de clar, dacă nu te implici sau nu comunici nu îţi vei rezolva în veci problemele.