Iñárritu e la rand

Vineri, 28 mai, ora 19 Fix, va invitam la filmul Amores Peros, realizat de Alejandro González Iñárritu.

Amores Perros este unul dintre ele mai bune filme ale regizorului Alejandro Gonzales Inarritu, cunoscut si pentru Babel si 21 Grams. Filmul reprezinta o antologie constituita din 3 povesti diferite care sunt legate intre ele de catre un accident de masina din Mexic. Fiecare dintre aceste 3 povesti prezinta si o reflectare asupra cruzimii oamenilor fata de animale, dar si fata unii de ceilalti, onturandu-se astfel vietile lor mizerabile si triste. Filmul a fost nominalizat in anul 2000 la premiile Oscar pentru cel mai bun film strain si a castigat de asemenea numeroase premii. De asemenea a facut parte si din selectia oficiala a festivalului dela Cannes. Filmul a fost raspandit in intreaga lume sub titlul original in spaniola, desi uneori a fost tradus ca Love’s a Bitch, Inarritu a spus ca aceasta traducere este una nesatisfacatoare.

Titlul filmului ar putea fi tradus in mai multe feluri. Eu am de gand sa vi le spun pe cele care mi s-au parut mie cele mai sugestive. Din cunostiintele mele in ceea ce priveste limba spaniola stiu ca “amor” inseamna dragoste si “perro” inseamna caine. Pe posterul filmului apare intrebarea “Ce este dragostea?”, iar apoi urmeaza titlul. Asadar titlul ar putea fi tradus si ca Iubiri Mizerabile, astfel raportandu-se la cele 3 povesti de dragoste conturate in film. De asemenea cele 3 personaje importante ale filmului isi iubesc enorm cainii si au o relatie foarte profunda si puternic emotionala cu acestia. In acest sens filmul s-ar putea traduce ca si “amor es peros” adica dragostea inseamna caini.

Amores Perros contureaza asadar 3 povesti, care aduc in prim plan cate un personaj diferit. Astfel il avem pe Octavio (Gael Garcia Bernal), un tanar indragostit de sotia fratelui sau. Dupa numeroase incercari de a o convinge pe aceasta sa fuga impreuna cu el in lume, el isi duce cainele la luptele de caini pentru a castiga bani si astfel pentru a putea sa ii atraga atentia acesteia. A doua poveste este cea a Valeriei (Goya Toledo), o femeie celebra pentru frumusetea sa, care in urma unui accident de masina este ranita foarte grav. Filmul ne arata etapele prin care trece aceasta si relatia cu iubitul sau Daniel (Alvaro Guerrero). Daniel isi paraseste sotia si cele doua fete in favoarea Valeriei, iar in urma accidentului aceasta alegere i se pare din ce in ce mai gresita. Ultima poveste este cea a lui Chivo (Emilio Echevarria), un fost profesor care s-a implicat in niste miscari revolutionare, in urma carora a stat 20 de ani in inchisoare. In prezent el traieste pe strazi impreuna cu cei 5 caini ai sai, asupra carora isi manifesta toata afectiunea si dragostea.

Filmul este destul de complex si dureaza 2 ore jumatate. Se prezinta o realitate cruda, in care oamenii profita de pe urma propriilor animale sau o realitate in care oamenii isi exclud semenii si se refugiaza intr-o lume solitara. Amores Perros este un film care lasa de gandit si care ne demonstreaza ca alegerile pe care le facem, nu sunt intotdeauna cele corecte. Astfel am putea ajunge sa realizam ca lucrurile asupra carora ne-am concentrat toata atentia pot fi doar o iluzie, o iluzie care se soldeaza cu pierderi.

Duck Soup, 1933

Vinerea acesta, 14 mai, ora 19 FIX, tot in Scart Loc Lejer, ne uitam la filmul Duck Soup, regizat in 1933 de Leo McCarey.

Aceasta comedie nebuneasca reprezinta punctul de glorie al echipei comice a fratilor Marx, un fenomen newyorkez care si-a perfectionat talentele actoricesti in vodeviluri si a plecat sa cucereasca Broadwayul cu o serie de comedii, printre care Nuci de cocos si Biscuiti pentru animale. Interpreti extraordinari, lansarea lor a survenit intr-un moment in mai multe sensuri propice: tehnologia sonorului asalta productia de filme, in timp ce ei deveneau tot mai cunoscuti pe scenele newyorkeze. Printre cele cinci filme realizate de fratii Marx in studiourile Paramount din New York, Supa de rata este ultimul in care sunt prezenti toti – Groucho, Harpo, Chico si Zeppo (Zeppo, mezinul si interpretul rolului de om cinstit, avea sa ii paraseasca pentru o cariera de agent si inventator). Filmul este plin de gaguri vizuale si verbale, majoritatea la fel de proaspete si ilare pana azi. Asemanator multor filme clasice, Supa de rata a fost un esec din punct de vedere al incasarilor, Paramount a renuntat la contractul cu fratii Marx la scurt timp dupa aceea, determinandu-i sa se indrepte spre Hollywood si MGM, unde au fost realizate O noapte la opera si Fratii Marx la curse.

Desi are o durata de doar 70 de minute, Supa de rata inglobeaza o serie aparent nesfarsita de trucuri capabile sa starneasca rasul, de la sagetile indreptate spre Paul Revere si remarcile sarcastice la adresa musicalurilor din acea vreme pana la folosirea neasteptata a unor scheciuri fizice surprinzator de inventive precum “numarul cu trei palarii”, perfectionat de-a lungul anilor pe scenele de teatru, si a faimoasei secvente in oglinda. Aceasta din urma – imitata pana astazi – il prezinta pe Groucho imbracat in camasa de noapte, cu fes de noapte, mustata si tigara, intalnindu-se cu “el insusi” (imaginea identica Harpo) in pragul unei usi. Intriga il are ca erou pe Groucho in rolul de dictator al statului Freedonia. Pe nume Rufus T. Firefly, este sustinut de instarita doamna Teasdale, interpretata cu demnitate inefabila si gratie de Margaret Dumont, o prezenta care se constitue din nou ca o contrapondere si ca subiectul celor mai memorabile momente ale lui Groucho. Daca gagurile fizice si dialogul inimitabil al lui Groucho ii apartineau acestuia in totalitate, scenariile au fost realizate cu contributia meritorie a mai multor autori comici, printre care si S.J. Perelman. Dincolo de excelenta comedie fizica, fratii Marx au avut norocul sa beneficieze si de un dialog spiritual si simt al observatiei, un alt motiv pentru care Supa de rata a reusit sa supravietuiasca in timp ce alte productii, ca de exemplu cele ale fratilor Ritz, au ramas in penumbra.

Ambasadorul Sylvaniei, Trintino (Louis Calhern) doreste sa ii angajeze pe Harpo si Chico ca agenti secreti. Aceasta tema nu foarte consistenta are destula forta pentru a sustine cateva dintre cele mai reusite secvente comice filmate vreodata si destula incisivitate, pentru a putea fi considerata o satira suprarealista. In Italia, Benito Mussolini a interzis filmul interpretand partitura lui Groucho ca pe un atac personal; nimic nu ar fi produs o satisfactie mai mare fratilor Marx. De asemenea, inainte de lansarea filmului, un orasel din statul New York numit Fredonia a protestat impotriva utilizarii numelui, precum si a literei “e” suplimentate: raspunsul venit dinspre tabara fratilor Marx este previzibil: “schimbati numele orasului, aduce daune filmului nostru”.

A venit si randul lui.

Polanski este unul dintre regizorii care nu au apucat sa se bucure de "degustarea" voastra in Cinemateca.

Asa ca, vinerea aceasta, 7 mai, la ora 19.30, proiectam filmul Rosemary's Baby, tot in Scart Loc Lejer.

Probabil cel mai bun film horror realizat vreodată, aceasta genială adaptare a romanului lui Ira Levin este povestea unui cuplu de tineri îndrăgostiţi din New York City, care aşteaptă primul lor copil. Ca mai toate femeile care urmează să devină mame pentru prima dată, Rosemary (Mia Farrow) trăieşte sentimente de confuzie şi teama. Soţul ei (John Cassavetes), un actor ambiţios, dar lipsit de succes, face un pact cu diavolul, care îi promite că va avea o ascensiune fulminantă în carieră.

Filmul “Rosemary’s Baby”(1968), cu Mia Farrow şi regizat de Roman Polanski, este adesea considerat unul dintre cele mai blestemate filme din istorie, după ce o serie de evenimente şi morţi bizare au afectat actorii.

Compozitorul coloanei sonore a filmului a murit în urma apariţiei unui cheag de sânge pe creier, la un an după lansarea filmului. La fel se întâmplă şi cu unul dintre personajele din film. Producătorul William Castle a suferit de insuficienţă renală şi spunea deseori că filmul este blestemat. Soţia însărcinată a lui Polanski şi alţi patru oameni au fost omorâţi de ucigaşul în serie Charles Manson, în timp ce regizorul era plecat în străinătate. Problemele au continuat! Polanski a fost acuzat de viol iar procesul său nu a fost rezolvat nici până acum, zeci de ani mai târziu.

Y tu mamá también

Vineri, ultima zi din aprilie, in Scart Loc Lejer, proiectam Y tu mamá también, l

a ora 19 FIX.

Y tu mamá también (tradus în româneşte “Şi mama ta la fel!” sau “And your mother too” în engleză), este un film mexican, lansat în 2001, în regia lui Alfonso Cuarón. Julio şi Tenoch sunt doi adolescenţi “cu hormonii la cap”, ghidaţi de pasiunea lor comună: consumul de substanţe. Filmul prezinta Mexicul modern, cu toate frumusetile si povestile sale prin intermediul unei calatorii in care doi adolescenti realizeaza noi descoperiri erotice alaturi de experimentata Luisa. Într-o vară, băieţii învaţă mai multe despre viaţă decât şi-ar fi imaginat, în momentul în care se hotărăsc să plece într-o drumeţie cu seducătoarea Luisa – soţia vărului lui Tenoch, o tânără de 28 de ani, nefericită şi cu viaţa sentimentală la pământ – şi îi propun să viziteze împreună cu ei o plajă secretă, de o frumuseţe nemaiîntâlnită, dar fictiva. În timpul călătoriei, Luisa îşi atrage tinerii însoţitori într-o relaţie năucitoare pentru aceştia.

Scenariul contureaza foarte bine cele trei personaje protagoniste, in special pe cel al lui Maribel Verdu, al carei personaj ascunde un secret pe care il veti afla de abia la finalul filmului si care va va schimba total parerea despre aceasta femeie care le ofera celor doi baieti initierea in tainele dragostei.

Filmul s-a bucurat de succes instantaneu in randul criticii, in primul rand datorita subiectului ales si a manierei de prezentare, Cuaron neavand nicio retinere in a prezenta scene de sex explicite, nuditate frontala totala, in timp ce dialogul este foarte natural si implicit foarte vulgar.

Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru “Cel mai bun scenariu original”, la Globul de Aur pentru “Cel mai bun film străin” şi la Grammy pentru “Cea mai bună coloană sonoră”. A fost distins cu premiile pentru “Cel mai bun scenariu” şi “Cea mai bună interpretare masculină: Gael García Bernal şi Diego Luna” la Festivalul Internaţional al Filmului de la Veneţia din 2001 şi Premiul Criticii Americane în 2003, pentru “Cel mai bun film străin”.

Breaking the waves

Vineri, 23 aprilie, incepand cu ora 19.30, pe strada Zoe nr1, in Scart Loc Lejer, proiectam unul din cele mai bune filme ale anilor ’90. Este vorba de Breaking The Waves, scris şi regizat de Lars von Trier, danezul care avea să şocheze câţiva ani mai târziu cu Dancer in the Dark şi Dogville.

Toata actiunea filmului se petrece într-o comunitate religioasa din nordul Scotiei, unde o femeie naiva pe nume Bess McNeil (Emily Watson) il intilneste pe danezul Jan (Stellan Skarsgaard), muncitor in
industria petroliera. Intre cei doi se naste imediat o poveste de dragoste care se transforma in scurt timp intr-o relatie atipica. Plecat la munca, Jan sufera un accident la gat, accident in urma caruia nu mai poate avea o viata sexuala normala. Mai multe, vineri la proiectia propriu-zisa.

Debut absolut pentru Emily Watson, care pentru acest rol a primit o nominalizare la Oscar. Film distins cu marele premiu la Cannes în 1996 şi socotit cea mai bună producţie europeană a anului respectiv.

Pentru ca proiectam in vest un film din vest

Va asteptam vineri, 16 aprilie, ora 19, la o comedie din anii 70, in Scart Loc Lejer, salita din vestul barului.

Poate cea mai reusita si cunoscuta parodie a genului western, Blazing Saddles, comedia lui Mel Brooks, este directia pe care regizorii de astazi ar trebui sa o urmeze atunci cand isi doresc sa parodieze genuri, filme si situatii cliseice. Mel Brooks are un fel anume de a aborda fiecare situatie. Mereu cu replici in care dublul sens face umorul, cu actori capabili sa fie amuzanti chiar si in pauzele de liniste totala, prin inserturi de elemente de suprarealism sau inspirate de teatrul absurd al lui Ionesco, pe care il numeste mentorul sau. Blazing Saddles este un tip de comedie care astazi nu se mai face. E drept, inca mai gasim parodii an de an, dar publicul pentru care aceste filme sunt realizate nu mai este cel tintit de Mel Brooks in urma cu treizeci si ceva de ani.

In perioada in care Abraham Lincoln se gandea deja serios la abolirea sclaviei, intr-un colt al Americii negrii suportau in continuare umilinte din partea stapanilor albi. Hedley Lamarr (Harvey Korman), un mare industrias, isi doreste sa puna mana pe un intreg oras din apropiere, un loc pe unde calea ferata pe care o construieste va trece. Planuind sa vanda apoi terenul la un pret mult mai bun si sa castige o avere, el trebuie sa faca astfel incat populatia sa plece, asa ca isi trimite acolitii pentru a-i teroriza, dar nimic nu merge. Miscarea de geniu pe care o planuieste este aceea de a numi un serif de culoare, astfel incat acesta sa fie sfasiat de oameni si sa starneasca o revolta de care el sa poate profita. El il trimite pe unul dintre sclavii sai, Bart (Cleavon Little), care nu este intampinat cu urale de oraseni. Imprietenindu-se cu fostul mare pistolar Jim (Gene Wilder), el isi demonstreaza curajul si castiga increderea oamenilor, dar situatia nu este nici pe departe de a fi rezolvata, caci Lamarr creeaza o armata formata din cele mai mari scursuri ale Vestului salbatic, iar orasul este amenintat.

In Blazing Saddles, Mel Brooks parodiaza totul, incepand de la westernuri si terminand cu industria cinematografica in sine. Absurdul situatiilor este dus la extrem atunci cand o infruntare intre serif si adversarii sai continua in afara platorului in care se filmeaza Blazing Saddles, ajunge in studioul unde un regizor coregraf pregateste un musical grandios, apoi se ajunge in sala de mese a casei de productie, dupa care pe strazile orasului, pana in cinematograful unde ruleaza Blazing Saddles. Mel Brooks lucreaza cu un nucleu constant de actori. Il remarcam pe Gene Wilder, care a fost prezent si in The Producers, Madeline Kahn, nominalizata la Oscar pentru rolul secundar al artistei de cabaret Lili Von Shtupp, si Harvey Korman, pe care il vom vedea si in minunata parodie a filmelor lui Hitchcock, High Anxiety. Scenariul, muzica si actorii bine alesi de Mel Brooks conduc la un rezultat care merita vazut de toti cei care duc dorul unei comedii de calitate.

Iar noi furam vizionatori de filme bune

Hotul de biciclete 1948 (Ladri di biciclette) este un film italian neorealist regizat de Vittorio de Sica. Bazat pe nuvela cu acelasi nume al lui Luigi Bartolini, filmul prezinta povestea unui om care abia isi duce traiul si care isi cauta bicicleta furata vineri, 9 aprilie, ora 19.30, in Scart Loc Lejer*.

mai multe detalii, daca dai un click pe titlul mesajului.

*Scart loc lejer se afla pe strada Zoe nr. 1. Cel mai usor se ajunge acolo cu tramvaiele 6, 7 sau 8.
**intrare foarte lejera.