O animatie, ca de mult nu am mai avut!

"Valse avec Bachir", producţia regizorului israelian Ari Folman, a adăugat Cesarul la palmaresul ce mai include, printre altele, Globul de Aur pentru cel mai bun film străin şi premiul scenariştilor americani pentru cel mai bun scenariu de documentar. Filmul prezintă călătoria regizorului pentru a afla adevărul despre o misiune a armatei israeliene de la începutul anilor '80, în urma căreia şi-a pierdut memoria. În 1982, în timpul Operaţiunii" Pace pentru Galileea ", tanarul Ari Folman, in varsta de doar nouăsprezece ani, a făcut serviciul militar. Douăzeci şi patru de ani mai târziu, în 2006, el s-a întâlnit cu un prieten din acea vreme, Boaz, care i-a spus despre un vis ciudat pe care il are în fiecare noapte timp de mai bine de doi ani, conturandu'se doar câini ucişi în timpul războiului.

Ari încearcă să-şi amintească această perioadă a vieţii sale, fără succes. El a reuşit totuşi să isi amintesc o scenă pe care in schimb nu o putea interpreta: el şi doi soldaţi au fost scosi din mare sub lumina de flăcări în Golful Beirut. El crede că acestea sunt scene de la masacrul din Sabra şi Shatila, în cazul în care armata israeliană a acoperit miliţia creştina a Falangei, dar fără a fi sigur, nu ştie dacă acest lucru a avut loc in timp ce el era foarte aproape de tabără în noaptea lui 17 septembrie 1982. Ari Folman decide să isi revada colegii şi sa isi aminteasca evenimente din război. Dar el trebuie să se impace cu ideea ca: în primul rând, prietenii lui nu isi pot aminti tot, şi în al doilea rând, este probabil ca evenimentele spuse de acesti veterani sa nu se fi produs şi sa fie doar niste amintiri false create in inconştientul lor ca să ascundă amintiri prea dureroase din război.

Treptat, Ari ruseste, prin niste secvente fragmentate, sa recreeze scene din razboi la care el a luat parte: un atac al unei masini de civil, moartea unui copil din cauza unei rachete, atacul tancului sau, permisiunea sa după şase săptămâni de război ... Dar cel mai important este ca el descoperă că, indirect, a participat la acest masacru, ca s-au tras rachete de semnalizare de tragere de la acoperişul unei clădiri pentru a facilita munca miliţienilor, toate in timp ce el era acolo.

Filmul se încheie cu imagini luate de pe un canal de televiziune o poveste-documentar BBC, în urma masacrului de la intrarea în lagărele palestiniene de la Sabra şi Shatila, aratand femei care tipa in disperare pe fondul cu moloz şi cadavre.

Kaufman, din nou

Va asteptam vinerea aceasta, 21.1, in Scârţ Loc Lejer să ne uităm la una din capodoperele kaufmaniene, Synechdoche, New York.

click pe titlul mesajul pentru a vizualiza trailer-ul oficial.

Distributia filmului este stelara, doi dintre cei mai mari actori ai lumii contemporane: Philip Seymour Hoffman si Catherine Keener, care au mai jucat impreuna si in Capote, in urma cu patru ani de zile. Pe langa cei doi ii vom regasi in roluri secundare pe Hope Davis, Michelle Williams, Dianne Wiest, Samantha Morton, Jennifer Jason Leigh si Emily Watson, asadar numai actori premiati sau nominalizati la Oscar sau Globul de Aur. Filmul incepe in purul stil kaufmanian, cu prezentarea unor evenimente banale din viata unei familii, o dimineata in care Adele (Catherine Keener) observa ca fecalele fiicei sale sunt verzi, in aceeasi zi sotul ei, Caden, un regizor de teatru, incepe sa aiba banuieli cum ca ar suferi de cancer, dar nu face nimic, continuandu-si munca de zi cu zi. Totodata incepand sa flirteze cu Hazel (Samantha Morton), o femeie care se simte foarte atrasa de el, toate acestea pe fondul degradarii relatiei cu sotia sa, care pleaca la Berlin pentru un vernisaj, dar nu se mai intoarce, lasandu-l pe Caden insingurat si plin de probleme a caror rezolvare o cauta la doctori si psihologi, inclusiv la celebra Madeleine Gravis (Hope Davis), care ii vinde carti scrise de ea, dar care nu a absolut niciun efect. Dupa ce Caden castiga bursa MacArthur, se decide sa construiasca un spectacol de teatru grandios, ceva cum nu s-a mai vazut inainte, un lucru cu care sa ramana in istorie pentru eternitate, asa ca demareaza lucrarile la o piesa pentru care nu gaseste inca un titlu, dar care va contine toate trairile umane posibile exprimate in toate felurile posibile, asa ca in interiorul unui depozit construieste un New York in miniatura, pe care il umple cu actori care joaca personaje din viata sa, astfel aparand un Caden alternativ, jucat de un om care l-a urmarit in ultimii 20 de ani, o Hazel alternativa (Emily Watson), o intreaga viata alternativa care se poate schimba din cateva indicatii de regie. Anii trec, iar viata reala devine tot mai apasatoare pentru Caden cel real, care nu resuseste nici sa gaseasca formula ideala pentru piesa, trece printr-un al doilea divort, oamenii pe care ii iubeste mor unul cate unul, iar pe masura ce viata sa avanseaza, piesa sufera la randul ei modificari, ea nefiind decat o oglindire fara perdea a propriei sale vieti, pe care ajunge sa o lase in mana altui regizor, pentru a-si gasi o finalitate.

Synecdoche, New York este complex, nici nu putea fi altfel daca tinem cont ca este scris de catre cel care a facut Being John Malkovich, Adaptation., si Eternal Sunshine of the Spotless Mind, dar de data aceasta a depasit orice limite si a creat un film inaccesibil spectatorului obisnuit de cinema, a creat ceva de care doar fanii Charlie Kaufman se pot bucura cu adevarat, de aceea nu il recomand decat daca ti-au placut si celelate filme scrise de acesta. Filmul nu rupe gura targului din punct de vedere vizual, dar ofera inca un recital de actorie pura din partea unuia dintre cei mai aclamati artisti ai momentului: Philip Seymour Hoffman. Chiar ma intreb daca este rol pe care Hoffman sa nu il poata juca asa cum trebuie, pare pur si simplu natural, cand te uiti la el jucand, ti se pare ca o face fara sa se forteze, un adevarat fenomen. Ce mi-a placut la regia lui Charlie Kaufman a fost folosirea multor simboluri, daca va veti uita cu atentie veti descoperi cu usurinta foarte multe motive si elemente prevestitoare ale deznodamantului, iar titlul este cat se poate de bine ales, sinecdoca fiind o figura de stil in care o parte a unui intreg este folosita pentru a desemna intregul, exact ceea ce construieste Caden in acel depozit, un New York miniatural, o versiune mai mica a vietii sale, dar o viata pe care o poate controla dupa cum ii dicteaza simturile de regizor.

Ma vad in situatia de a acorda nota 10 acestui film, care a fost foarte prost primit in Romania din cate am vazut. Insasi subtitrarea pe care am luat-o inainte de a ma uita la film incepea cu o avertizare: “Atentie! Cel mai plictisitor film vazut vreodata.” S-ar putea sa fie adevarat, dar daca aveti un ochi lucrat cu multe filme bune, atunci nu aveti de ce va teme, pentru ca veti fi fascinati pe masura ce actiunea va va cuprinde.

Citeşte mai mult: http://www.cineblog.info/synecdoche-york-2008/#ixzz1BZroWUnN

Kontroll

Şi aşa începem prima proiecţie din anul cel nou: cu multă voie bună, mult soare şi o dorinţă arzătoare, pentru ce oare? Pentru filme bune! Ha!
Aşa că, vă aşteptăm vinerea aceasta, 14.1, in Scârţ Loc Lejer să ne uităm la Kontroll. Un film maghiar regizat în 2003 de către Antal Nimrod, in care acţiunea se petrece la metroul din Budapesta şi se canalizează asupra vieţii controlorilor de bilete.

Kontroll spune povestea lui Bulcsu si a colegii lui controlori din metroul din Budapesta, in rivalitatatea lor cu o alta echipa de controlori. Protagonistii filmului sunt calatorii, intre care intalnesti tot felul de ciudatenii, capabili de orice, numai sa nu plateasca pentru un bilet de metrou. Asadar avem grupuri de turisti, care aparent nu inteleg nici o limba de circulatie internationala, suporteri imbatati, cu care nu ai vrea sa ai nimic de-a face, care nu incurajeaza "controlul la bilete", asa ca nici viata de controlor nu e simpla. Mai ales cand apare si o ursoaica draguta, care iti explica, privindu-te inocenta cu ochi de caprioara, ca niciodata nu cumpara bilet.

Premiul Sandor Simo pentru cel mai bun debut, cea mai buna imagine, Premiul Gene Moskowitz acordat de presa internationala in cadrul Saptamanii filmului maghiar, cel mai bun regizor, cel mai bun actor intr-un rol secundar- Premiile criticilor maghiari 2004.