Where the Wild Things Are

Vineri, 29.10, 19 FIX, in Scart Loc Lejer, proiectam

Where the Wild Things Are.

În 1963, scriitorul american Maurice Sendak a lansat o carte ce avea să rămână pentru totdeauna în biblioteca obligatorie a oricărui copil, cu o poveste formată numai din 10 propoziții și ilustrații. După ce a fost adaptată în diferite medii și forme,Where the Wild Things Are a ajuns, aproape 50 de ani mai târziu, pe mâinele talentatului regizor Spike Jonze(2009).

Povestea îl are în centru pe Max, un puști retras, fără prea multă comunicare cu părinții săi, care, într-o bună zi, navighează spre un tărâm al imaginației unde trăiesc Lucrurile Sălbatice – un fel de monștri, combinație între oameni și animale. Inovator din fire, regizorul pasionat de skateboarding s-a hotărât să creeze o lume a imaginației onirică și, în același timp, care să pară reală. Cea mai mare provocare a fost, însă, realizarea Lucrurilor Sălbatice. Jonze a îmbinat mai multe tehnici, ajungând, în final, să filmeze actori în costumul monștrilor, urmând să genereze pe calculator fețele acestora.

Realizat de Karen O, solista grupului Yeah Yeah Yeahs, și un grup de copii, soundtrack-ul filmului este unul original. Fosta iubită a regizorului a reușit să cuprindă în scurtele bucăți muzicale inocența și imaginația lui Max, precum și personalitățile diferite ale monștrilor.

Incepeeeem!

Vineri, 8 octombrie, ora 19 Fix, in Scart Loc Lejer, la prima proiectie dupa concediul binemeritat de noi toti!

Cu ce alt film puteam incepe noul sezon al Cinematecii noastre dragi din Scart Loc Lejer in afara de Cinema Paradiso?
Un film care vorbeste despre cinemaul din Italia postbelica, cladit din pasiune si prietenii.

am gasit o descriere pe care o impartasim si noi cu capodopera lui tornadore, si deci va vom detalia mai multe, de pe site-ul http://www.cineblog.info

Nuovo cinema Paradiso este construit cu rabdarea unui bildungsroman, este filmul unei vieti urmarite incepand cu anii plini de bucurie ai copilariei, trecand prin fiorii oferiti de prima si cea mai importanta dragoste si ajungand la maturizarea care care ascunde o lunga lista de regrete, toate fiind unite de pasiunea pentru film, cea care nu a murit niciodata.

Filmul incepe in prezent, cand Salvatore primeste un telefon de acasa si este anuntat ca un anume Alfredo a murit. Ii urmarim privirea atintita spre un loc imaginar, iar apoi Tornatore ne trimite printr-un flashback in Italia postbelica, plina de viata, reconstruita in cele mai mici detalii, atat de bine incat poti sa si simti praful din piata centrala si asa facem cunostinta cu Toto (Salvatore Cascio), un baiat de noua ani care se furiseaza in biserica pentru a urmari filmele pe care preotul le vizoneaza inainte de a ajunge in cinema, pentru a fi sigur ca nu contin nici macar un sarut, daramite vreo scena mai infierbantata de dragoste, iar daca se intampla ca vreuna sa isi faca aparitia, suna din clopotel, iar batranul proiectionist Alfredo (Philippe Noiret) taie cu parere de rau bucatile de pelicula, pe care le pastreaza pentru ca apoi sa le lipeasca la loc dupa proiectie. Intre Toto si Alfredo incepe o relatie bazata pe interes, copilul va avea acces la filme pe gratis, iar batranul nu va mai sta singur in cabina sa si va avea cui sa ii vorbeasca, dar pe masura ce timpul trece, iar pentru Toto devine tot mai clar ca tatal sau nu se va mai intoarce din Rusia, asa cum il amageste mama sa, Alfredo devine o figura parentala si intre cei doi se instaleaza o prietenie care cu greu ar putea fi rupta vreodata. Copilul invata de la experimentatul proiectionist cum sa foloseasca aparatul care creeaza magie pe pereti, iar dupa ce cinematograful Paradiso arde din temelii si Alfredo isi pierde vazul, Toto devine proiectionistul noului Cinema Paradiso. Tornatore creeza un fel de poveste de proportii epice, pentru ca timpul zboara si ne intalnim din nou cu Toto, de data aceasta adolescent si indragostit nebuneste de Elena (Agnese Tato), cea mai frumoasa fata din oras, o dragoste care pana la urma va avea un final amar si care il va urmari pe Salvatore pana in zilele noastre, cand se va intoarce in locurile natale pentru inmormantarea lui Alfredo si va gasi un spatiu cu totul schimbat, unde nimic nu mai este ce a fost.

Iti spun sincer ca daca apuci sa vezi Nuovo cinema Paradiso, nu ai cum sa nu simti o mica emotie, mai ales dupa incheierea superba pe care Giuseppe Tornatore o face, un final care de sine statator, dezlipit de filmul ca intreg, este oricum exceptional prin executie si mesaj. Daca aceasta pelicula ar fi fost un roman, ar fi apartinut cu siguranta romantismului, pentru ca personajele lui Tornatore au acelasi destin ca si cele din romanele secolului XIX, iar povestea si nostalgia pe care ti-o imprima creeaza o experienta cinematografica de neuitat, care le-a servit drept inspiratie multor altor cineasti mai tarziu, inclusiv lui Nae Caranfil si al sau Restul e tacere. De la Amelie incoace nu am mai fost rascolit sentimantal de un film intr-o asemenea maniera, drept pentru care nu avea cum sa nu isi gaseasca locul in topul meu personal.Melodrama si comedia se imbina asa cum numai regizorii italieni stiu sa o faca, muzica inconfundabila a lui Ennio Morricone se va instala in inimile voastre, veti ramane in minte cu multe scene pe care le veti putea povesti mai tarziu si sunt sigur ca va veti indragosti inca o data de aceasta arta a “umbrelor pe pereti”, trebuie doar sa vezi Nuovo cinema Paradiso.