joi, 24 noiembrie 2011

Proiecție ”This is England”


Cel mai englezesc film britanic! Bazat pe experiența personală a regizorului (Shane Meadows), This Is England spune povestea lui Shaun, un copil de 12 ani care a crescut fără tată, care a murit în războiul din insulele Falklands, în regiunea de nord a Angliei. Acțiunea se petrece în vacanța de vara a anului 1983, scoțând în evidența transformarea personajului dintr-un tânăr neîngrijit care deplânge moartea tatălui sau, într-un bătăuș ras în cap, a cărui atitudine furioasă și provocatoare este îmbrățișată de o banda locala de skinhead-eri. Luat sub aripa lor protectoare, Shaun reușește să crească în rigida societate engleză a anilor 90.

Atmosfera sumbră a Angliei din anii '83 când Doamna de Fier era la putere, în contextul unui inutil și nedorit război dus intre englezi și argentinieni pentru Insulele Falkland. Tot atunci Anglia era în Epoca de Aur a muzicii rock, punk, iar stilurile vestimentare trebuiau să reflecte nonconformismul și personalitatea individului. Totodată este atinsă și problematica rasismului și xenofobismului, foarte accentuate în acea perioadă.

Datorită expunerii acestor aspecte în context britanic, reconfirmându-ne faptul ca poporul englez are atitudinea unui popor mândru, cu complexe de superioritate, comod și totodată xenofob. Acest fapt rezida din secole întregi de naționalism solid în istoria Marii Britanii. Astăzi bine, ieri în conflict:'This is England' and you can't have it!!!

Vineri, în Cuib d'Arte, haideți să bem un ceai englezesc!

**Mama copilului de 13 ani din rolul principal, Sharon Turgoose, a murit pe parcursul filmărilor, iar filmul îi este dedicat.

joi, 17 noiembrie 2011

Proiecție ”La science des rêves”


Dacă îți place să visezi și să zbori dincolo de nori, alătură-te nouă, vineri, în Cuib D'Arte! O seară de vis cu vis și vise! Comedia romantică ”La science des rêves” (The Science of Sleep) este un film fantastic cu Gael García Bernal, o delicioasă poveste de dragoste despre un tânăr care trăiește în vis și reverie tot ceea ce își dorește și nu îi este accesibil în viața reală.

Stephane Miroux (Gael García Bernal) lucrează la elaborarea unui calendar pentru o companie. Atunci când se îndrăgostește de vecina lui de vis-a-vis, timidul Stephane plonjează într-o extraordinară poveste amoroasă, trăită însa doar în plan imaginar. Mai realistă din fire, fata încearcă sa găsească o soluție pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ pe acest Făt Frumos cel Visător. Stephanie (Charlotte Gainsbourg) se plictisește, iar Stephane încearcă să găsească o soluție în lumea în care se simte cel mai bine: în nori, în extraordinara lume a imaginației.

Tranziția subtilă dintre vis și realitate creează un minunat și încurcat fir narativ. Reverie vs pragmatism sunt cele două părți definitorii pentru protagoniștii noștri și anume. Fiecare din noi știe mai bine pe ce parte a baricadei este.

Până atunci Somn Ușurel și VISE COLORATE!

miercuri, 2 noiembrie 2011

Proiecție ”Wendy and Lucy”


Vinerea aceasta, cu voie și/sau de nevoie proiectăm filmul ”Wendy and Lucy” de Kelly Reichardt. Un film despre incertitudinea și surprizele vieții, dar mai întâi despre prietenia dintre om și câine. Tânăra Wendy, indecisă și la începutul vieții de adult, pornește în căutarea unui job pe perioada verii în Alaska, ea fiind originară din Indiana. Cu un itinerar bine pus la punct și însoțită de unica sa prietenă, necuvântătoare - Lucy.

Din nefericire, soarta nu îi este favorabilă, așa că în Oregon mașina se defectează și Wendy e pusă la încercare nu odată. Din acel moment viața sa se transformă într-o succesiune de conflicte și discriminări din partea societății. Pierderea unicului sprijin, Lucy doar agravează situația dificilă.

Dacă sunteți interesați de rezultatele tinerei protagoniste și a amicei sale, vineri, 04.11.2011, de la ora 18 și FIX, în Cuib d'Arte, la o ceașcă de ceai sau un vin fiert asortat cu chef de discuții totul vă stă la dispoziție.

Un proiect semnat CLTTM, despre și pentru tineri!