miercuri, 26 ianuarie 2011

O animatie, ca de mult nu am mai avut!


"Valse avec Bachir", producţia regizorului israelian Ari Folman, a adăugat Cesarul la palmaresul ce mai include, printre altele, Globul de Aur pentru cel mai bun film străin şi premiul scenariştilor americani pentru cel mai bun scenariu de documentar. Filmul prezintă călătoria regizorului pentru a afla adevărul despre o misiune a armatei israeliene de la începutul anilor '80, în urma căreia şi-a pierdut memoria.
În 1982, în timpul Operaţiunii" Pace pentru Galileea ", tanarul Ari Folman, in varsta de doar nouăsprezece ani, a făcut serviciul militar. Douăzeci şi patru de ani mai târziu, în 2006, el s-a întâlnit cu un prieten din acea vreme, Boaz, care i-a spus despre un vis ciudat pe care il are în fiecare noapte timp de mai bine de doi ani, conturandu'se doar câini ucişi în timpul războiului.
Ari încearcă să-şi amintească această perioadă a vieţii sale, fără succes. El a reuşit totuşi să isi amintesc o scenă pe care in schimb nu o putea interpreta: el şi doi soldaţi au fost scosi din mare sub lumina de flăcări în Golful Beirut. El crede că acestea sunt scene de la masacrul din Sabra şi Shatila, în cazul în care armata israeliană a acoperit miliţia creştina a Falangei, dar fără a fi sigur, nu ştie dacă acest lucru a avut loc in timp ce el era foarte aproape de tabără în noaptea lui 17 septembrie 1982. Ari Folman decide să isi revada colegii şi sa isi aminteasca evenimente din război. Dar el trebuie să se impace cu ideea ca: în primul rând, prietenii lui nu isi pot aminti tot, şi în al doilea rând, este probabil ca evenimentele spuse de acesti veterani sa nu se fi produs şi sa fie doar niste amintiri false create in inconştientul lor ca să ascundă amintiri prea dureroase din război.
Treptat, Ari ruseste, prin niste secvente fragmentate, sa recreeze scene din razboi la care el a luat parte: un atac al unei masini de civil, moartea unui copil din cauza unei rachete, atacul tancului sau, permisiunea sa după şase săptămâni de război ... Dar cel mai important este ca el descoperă că, indirect, a participat la acest masacru, ca s-au tras rachete de semnalizare de tragere de la acoperişul unei clădiri pentru a facilita munca miliţienilor, toate in timp ce el era acolo.
Filmul se încheie cu imagini luate de pe un canal de televiziune o poveste-documentar BBC, în urma masacrului de la intrarea în lagărele palestiniene de la Sabra şi Shatila, aratand femei care tipa in disperare pe fondul cu moloz şi cadavre.

joi, 20 ianuarie 2011

Kaufman, din nou

Va asteptam vinerea aceasta, 21.1, in Scârţ Loc Lejer să ne uităm la una din capodoperele kaufmaniene, Synechdoche, New York.

click pe titlul mesajul pentru a vizualiza trailer-ul oficial.

Distributia filmului este stelara, doi dintre cei mai mari actori ai lumii contemporane: Philip Seymour Hoffman si Catherine Keener, care au mai jucat impreuna si in Capote, in urma cu patru ani de zile. Pe langa cei doi ii vom regasi in roluri secundare pe Hope Davis, Michelle Williams, Dianne Wiest, Samantha Morton, Jennifer Jason Leigh si Emily Watson, asadar numai actori premiati sau nominalizati la Oscar sau Globul de Aur. Filmul incepe in purul stil kaufmanian, cu prezentarea unor evenimente banale din viata unei familii, o dimineata in care Adele (Catherine Keener) observa ca fecalele fiicei sale sunt verzi, in aceeasi zi sotul ei, Caden, un regizor de teatru, incepe sa aiba banuieli cum ca ar suferi de cancer, dar nu face nimic, continuandu-si munca de zi cu zi. Totodata incepand sa flirteze cu Hazel (Samantha Morton), o femeie care se simte foarte atrasa de el, toate acestea pe fondul degradarii relatiei cu sotia sa, care pleaca la Berlin pentru un vernisaj, dar nu se mai intoarce, lasandu-l pe Caden insingurat si plin de probleme a caror rezolvare o cauta la doctori si psihologi,  Synecdoche, New York (2008)inclusiv la celebra Madeleine Gravis (Hope Davis), care ii vinde carti scrise de ea, dar care nu a absolut niciun efect. Dupa ce Caden castiga bursa MacArthur, se decide sa construiasca un spectacol de teatru grandios, ceva cum nu s-a mai vazut inainte, un lucru cu care sa ramana in istorie pentru eternitate, asa ca demareaza lucrarile la o piesa pentru care nu gaseste inca un titlu, dar care va contine toate trairile umane posibile exprimate in toate felurile posibile, asa ca in interiorul unui depozit construieste un New York in miniatura, pe care il umple cu actori care joaca personaje din viata sa, astfel aparand un Caden alternativ, jucat de un om care l-a urmarit in ultimii 20 de ani, o Hazel alternativa (Emily Watson), o intreaga viata alternativa care se poate schimba din cateva indicatii de regie. Anii trec, iar viata reala devine tot mai apasatoare pentru Caden cel real, care nu resuseste nici sa gaseasca formula ideala pentru piesa, trece printr-un al doilea divort, oamenii pe care ii iubeste mor unul cate unul, iar pe masura ce viata sa avanseaza, piesa sufera la randul ei modificari, ea nefiind decat o oglindire fara perdea a propriei sale vieti, pe care ajunge sa o lase in mana altui regizor, pentru a-si gasi o finalitate.

Synecdoche, New York este complex, nici nu putea fi altfel daca tinem cont ca este scris de catre cel care a facut Being John Malkovich, Adaptation., si Eternal Sunshine of the Spotless Mind, dar de data aceasta a depasit orice limite si a creat un film inaccesibil spectatorului obisnuit de cinema, a creat ceva de care doar fanii Charlie Kaufman se pot bucura cu adevarat, de aceea nu il recomand decat daca ti-au placut si celelate filme scrise de acesta. Filmul nu rupe gura targului din punct de vedere vizual, dar ofera inca un recital de actorie pura din partea unuia dintre cei mai aclamati artisti ai momentului: Philip Seymour Hoffman. Chiar ma intreb daca este rol pe care Hoffman sa nu il poata juca asa cum trebuie, pare pur si simplu natural, cand te uiti la el jucand, ti se pare ca o face fara sa se forteze, un adevarat fenomen. Ce mi-a placut la regia lui Charlie Kaufman a fost folosirea multor simboluri, daca va veti uita cu atentie veti descoperi cu usurinta foarte multe motive si elemente prevestitoare ale deznodamantului, iar titlul este cat se poate de bine ales, sinecdoca fiind o figura de stil in care o parte a unui intreg este folosita pentru a desemna intregul, exact ceea ce construieste Caden in acel depozit, un New York miniatural, o versiune mai mica a vietii sale, dar o viata pe care o poate controla dupa cum ii dicteaza simturile de regizor.

Ma vad in situatia de a acorda nota 10 acestui film, care a fost foarte prost primit in Romania din cate am vazut. Insasi subtitrarea pe care am luat-o inainte de a ma uita la film incepea cu o avertizare: “Atentie! Cel mai plictisitor film vazut vreodata.” S-ar putea sa fie adevarat, dar daca aveti un ochi lucrat cu multe filme bune, atunci nu aveti de ce va teme, pentru ca veti fi fascinati pe masura ce actiunea va va cuprinde.



Citeşte mai mult: http://www.cineblog.info/synecdoche-york-2008/#ixzz1BZroWUnN

vineri, 14 ianuarie 2011

Kontroll


Şi aşa începem prima proiecţie din anul cel nou: cu multă voie bună, mult soare şi o dorinţă arzătoare, pentru ce oare? Pentru filme bune! Ha!
Aşa că, vă aşteptăm vinerea aceasta, 14.1, in Scârţ Loc Lejer
să ne uităm la Kontroll. Un film maghiar regizat în 2003 de către Antal Nimrod, in care acţiunea se petrece la metroul din Budapesta şi se canalizează asupra vieţii controlorilor de bilete.

Kontroll spune povestea lui Bulcsu si a colegii lui controlori din metroul din Budapesta, in rivalitatatea lor cu o alta echipa de controlori. Protagonistii filmului sunt calatorii, intre care intalnesti tot felul de ciudatenii, capabili de orice, numai sa nu plateasca pentru un bilet de metrou. Asadar avem grupuri de turisti, care aparent nu inteleg nici o limba de circulatie internationala, suporteri imbatati, cu care nu ai vrea sa ai nimic de-a face, care nu incurajeaza "controlul la bilete", asa ca nici viata de controlor nu e simpla. Mai ales cand apare si o ursoaica draguta, care iti explica, privindu-te inocenta cu ochi de caprioara, ca niciodata nu cumpara bilet.

Premiul Sandor Simo pentru cel mai bun debut, cea mai buna imagine, Premiul Gene Moskowitz acordat de presa internationala in cadrul Saptamanii filmului maghiar, cel mai bun regizor, cel mai bun actor intr-un rol secundar- Premiile criticilor maghiari 2004.


miercuri, 15 decembrie 2010

Louis de Funes

Vinerea aceasta, 17.12, ne uitam la Aventurile lui Rabbi Jacob, in rol principal avandu'l pe Louis de Funes . Va asteptam ca deobicei la ora 19 FIX in Scart Loc Lejer.
Dupa, cine are chef, ne invioram cu Shorts Up-ul de la Casa Studentilor, de la ora 22.

Louis Germain David de Funès de Galarza s-a nascut in Courbevoie, Franta la 31 iulie 1914. Pianul a fost mica lui pasiune. A renuntat la scoala si a lucrat ca pianist de jazz la Pigalle facindu-si clientii si sa rida datorita grimaselor sale. A studia un an de actorie la scoala Simon. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a continuat sa studieze muzica si s-a indragostit de o secretara numita Jeanne de Maupassant (nepoata a lui Guy de Maupassant). S-au casatorit in 1943 si au avut 2 copii nscuti in 1944 si 1949. Si-a facut debutul in film in 1945, la virsta de 31 de ani si a jucat aproximativ o suta de roluri de film in urmatorii 20 de ani. Faima internationala a cunoscut-o dupa rolurile interpretate in 'Le gendarme de St. Tropez' - "Jandarmul din Saint Tropez" si in trilogia Fantomas. In anul 1968, Funes a fost votat actorul favorit in Franta. De asemenea a ramas foarte popular in Europa aniilor '70. A continuat, de asemenea, sa cinte la pian colaborind la compunerea muzicii unor filme. Supranumit "omul cu 40 de expresii faciale pe minut", Funes a interpretat peste 130 de roluri in filme si 100 de roluri in teatru.

miercuri, 1 decembrie 2010

Pam pam pa pam


Vineri, 3.12, vom sarbatori aniversarea noastra, primul an de cinemateca, iar filmul a fost ales expres pentru a sarbatori acest eveniment. Sunteti curiosi de ce ne uitam la Being John Malkovich, realizat de Spike Jonze, de la ora 19 FIX?


Craig, un papusar, descopera o usa ciudata in biroul sau, care se dovedeste a fi un portal ce duce in mintea faimosului actor John Malkovich. Dupa ce intra in portal, el petrece 15 minute in mintea actorului, fara stresul cotidian.

La fel sunt si proiectiile din fiece vineri din Scart Loc Lejer. Sunt momentele in care uitati ce se intampla in spatele cortinei din Camera Artistilor din Scart, si savurati filmele.

La cat mai multe vineri cu filme unu' si unul!

vineri, 26 noiembrie 2010

Ultima zi de inscrieri

Si uite asa s-a mai incheiat una dintre etapele proiectului. Astazi a fost ultima zi in care elevii de liceu se puteau inscrie pentru a candida pentru a-si reprezenta scoala in Consiliul Local al Tinerilor.
Ne bucura enorm faptul ca avem in unele licee si 11 candidati pe un loc si suntem extraordinar de curiosi sa vedem ce idei le vin candidatilor in legatura cu campania electorala care va incepe luni.
Le multumim totodata voluntarilor VotMania pentru efortul lor neincetat de a se implica, profesorilor si directorilor cooperativi, cat si celor care ne cam pun bete in roti.
Va vom tine la curent pe parcursul saptamanii viitoare in legatura cu "miscarile" din licee.

La cat mai multa creativitate, dragi candidati !

marți, 23 noiembrie 2010

Pe langa VOTmania, avem si FILMmania


Vineri, 26.11, ne uitam impreuna la Strigate si Soapte de celebrul Ingmar Bergman, de la ora 19 FIX in Scart Loc Lejer. Iar pentru cei care inca nu stiu unde se afla Scart'ul avem asa: Strada Zoe nr 1( cartier Balcescu).

Opera aceasta de maturitate, Strigate si Soapte, a celui mai cerebral regizor european, Ingmar Bergman, continua sondarea psihologica inceputa cu "Fragii salbatici", "Persona" sau "A saptea pecete".


Filmele, distinse cu numeroase premii, sunt marcate de temele omniprezente in creatia lui Bergman: retrospectiva si experienta onirica, autodezgustul si invidia fata de cei care cred in Dumnezeu.
Prin intermediul tehnicilor de filmare, a decorului si a culorilor simbolice, Bergman
dramatizeaza stari ale mintii. Una dintre tehnicile bergmaniene preferata de filmare
o reprezinta prim-planul, aceasta nuditate a fetei mai mare decat cea a trupului, o
inumanitate mai mare decat cea a animalelor. Aceasta tehnica de filmare aduce
chipului ceva fantomatic, suspenda individualitatea. Bergman a impins nihilismul fetei
la maximum, si anume relatia acesteia intru frica cu neantul sau absenta, frica fetei
confruntata cu nimicnicia ei.
Aproprierea, intimitatea, cunoasterea reala a celuilalt ramane imposibila.Singuratatea
constituie caracteristica existentiala definitorie a fiintei umane, o rana pentru care
nu exista har, pentru care nu exista leac, absolutizata dincolo de moarte.Aceasta tortura
continua, acest iad interior este intruchipat de Bergman in Strigate si Soapte prin
intermediul celor trei surori, eroinele principale.


1.Agnes este redata simbolic prin intermediul culorii alb, o culoare asociata cu fecioria,
cu spiritualitatea.Este corecta paralela surprinsa de unii critici pe care Bergman incearca
sa o faca intre Agnes si Isus.In cadrul scenei de inceput, ca intr-un alt Ghetsimani, toata
lumea doarme, doar ea vegheaza.Aceasta asociere e exemplificata in mod transparent prin scena
in care Anna tine in brate trupul intrat in putrefactie al lui Agnes, intr-o evocare a operei
lui Michelangelo: Pieta.Dintr-o astfel de perspectiva, suferinta cristica nu mai reprezinta
un atribut al divinitatii, ci un atribut profund uman.Agnes, expresie a dorintei de a fi
atins, de a comunica, de a te impartasi de celalalt, traieste un cosmar, o stare de vid
existential provocat de incapacitatea aproapelui de a o ajuta in mod real.


2.Maria este redata simbolic in rosu, culoarea sangelui, prin care sufletele mortilor,
precum in Odiseea, se mai agata de viata.Existenta lor ramane insa una fantomatica,
inconsistenta din punctul de vedere a ceea ce este cu adevarat real.Escapadele sexuale ale
Mariei reprezinta expresia incercarii de a atinge, prin care constientizeaza ca izbavirea
nu poate fi gasita intru atingere, din cauza falsitatii si egoismului oricarui contact uman.
Nemultumirea, nelinistea, dispretul, pofta, plictiseala, egoismul, indiferenta, sunt atribute
pe care Maria ajunge sa le capete in timp, atributele omului caruia ii scapa legatura reala
a celuilalt chiar si atunci cand il atinge, cand il pipaie pentru a se convinge ca e real,
ale omului ce nu simte nevoia de a fi mantuit, de a fi iertat.


3.Karin este redata simbolic prin culoarea neagra, expresie a mortii in viata, a intunecarii
interioare.Constientizand incapacitatea fiintei umane pentru o iubire reala, atitudinea ei
este una radicala, nu suporta sa fie privita, atinsa, manifestand o fobie fata de orice tip
de contact.Scena in care prefera mutilarea decat sa intretina un raport sexual cu sotul ei
e reprezentativa pentru aceasta agonie interioara.Karin e expresia fiintei reci, lucide,
constienta de amagirea existentei dialogale.


Scena ce transcede realul pentru a-l defini, cu suferinta lui Agnes absolutizata dincolo
de moarte, o Agnes ce traieste un cosmar, ce nu poate adormi definitiv, care nu ii poate
parasi pe cei dragi, merita o atentie speciala deoarece prin intermediul ei e definit
intr-o mare masura un alt personaj, sevitoarea, Anna.


Anna e intruchiparea credintei simple, a iubirii totale, o iubire sfanta, materna, dar
si erotica in acelasi timp. Ziua ei incepe cu o rugaciune pentru lucrurile
simple ale vietii, percepute ca un dar.Mancatul marului dupa rugaciune e mai presus de orice
gest ritualic, de orice tip de inchinare.Precum intr-un soi de euharistie se impartaseste
din rodul vietii ca din Dumnezeu.In cosmarul alegoric al lui Agnes, ce trebuie sa atinga
Viata, pe cei in viata, pentru a capata la randul ei energie vitala, doar Anna este cea
care alege sa ramana impreuna cu ea sacrificandu-se.Pierzandu-si fiica, Anna
transcede individualitatea si devine Mama. Maternitatea reprezinta una dintre categoriile
religioase ale vietii umane, al carei scop duhovnicesc il constituie transformarea fiintei
sterile, pregatirea ei pentru taina nasterii lui Hristos intru interior (Evdokimov).
Servitoarea e intruchiparea adevaratei religiozitati, opusa crestinismului oficial
reprezentat de pastor, un crestinism aflat in criza.


Rugaciunea pastorului pentru mort se transforma intr-o rugaciune pentru mortii in viata:
”roaga-te pentru noi cei ce am fost lasati in intuneric, in urma pe acest pamant mizerabil,
cu cerul deasupra noastra intunecat si gol”.Plangerile pastorului, precum ale unui Ieremia
modern, sunt plangerile unui crestinism ce traieste in umbra mortii lui Dumnezeu, un Dumnezeu
la care nostalgic se mai raporteaza, a carui inviere e inca asteptata, care sa ne ierte, sa
ne elibereze de anxietate si plictiseala, de indoieli si temeri, care sa aduca un sens in
vietile noastre.


Strigatele sunt cele ale disperarii, ale singuratatii sfasietoare, Soaptele sunt cele ale
alienarii, ale omului ce se complace intr-o schizofrenie nemarturisita, aparent normala.an